Inspira. Expira. De la capat!

[R] Stau intinsa pe patul din camera de primiri urgente si privesc in tavan, cu o perfuzie montata. Colega de salon a venit cu „dureri de burta” si mici sangerari la cateva zile dupa ce i s-a montat sterilet si tine permanent legatura la telefon cu Iubi al ei pe care il informeaza in gura mare despre toate procedurile care i se fac. Medicii ii recomanda sa nu il scoata, ca sangerarile nu sunt grave si e prea devreme. Iubi tipa la ea in telefon sa scoata porcaria aia. Ea il roaga sa il mai pastreze. Pe sterilet. Iubi zice ca NU. Ea se duce inapoi dupa doctori si le spune ca Iubi nu ii mai da voie sa il tina si sa il scoata. Asta dupa ce a intrebat asistentul de ce trebuie sa isi dea bluza jos pentru EKG. Noroc ca nu e Iubi aici sa o vada dezbracata in fata asistentului, altfel era scandal mare. Dar presupun ca o sa ii povesteasca si despre asta.

Intre timp este adus un alt coleg de salon. A cazut de la etajul 2. Nu are nimic. Toti medicii se minuneaza. Are doar o semipareza din trecut dar el insista ca nu il doare nimic. Intre timp a si adormit.

In Decembrie 2017 ne pregateam pentru vacanta in Florida, la parintii mei. Cu o saptamana inainte de plecare, am simtit ca nu prea pot sa respir. In prima zi am crezut ca e vreun junghi intercostal. A doua zi am crezut ca am luat ceva raceala de la Mara. A treia zi am dat vina pe alergia mea la nu-stiu-ce. Nu, serios, chiar nu se stie la ce sunt alergica. Oricat de tare trageam aer in piept, aveam senzatia ca plamanii mei nu se umplu cu aer. Cascam foarte des, uneori involuntar, alteori intentionat, dar tot nu reuseam sa imi iau oxigenul de care aveam nevoie. Am stat in tot felul de pozitii ciudate la birou, poate-poate reusesc sa respir ca lumea. In a cincea zi am inceput sa privim problema cu seriozitate si eu si Marian. Principala grija era sa nu patesc ceva pe avion, ca doar ne astepta un drum de 16-18 ore cu 3 avioane, sau, mai rau, prin SUA. Caci daca da, amanetam casa pentru a plati factura.

Lucrurile s-au inrautatit in a sasea seara, cred, cand am facut un atac de panica de toata frumusetea. Dap, cu toate simptomele: criza de plans, panica totala, imposibilitatea de a respira, tremurat si restul ingredientelor. Pentru ca sunt hipertensiva si pe tratament, nu pot lua orice fel de medicament, iar la cel mai mic semn de stres, tensiunea mea explodeaza, ceea ce aduce alte „placeri” fizice dureroase.

A doua zi eram, cu ajutorul unei prietene, direct in camera de garda. Mi-au facut analize complete, de la nivelul oxigenului din sange la analize de cardiologie, radiografie la plamani etc. Cat timp asteptam rezultatele, doamna doctor mi-a luat dosarul medical sa il studieze. Dap, eu merg cu biblioraftul dupa mine. Cand s-a intors m-a privit cu atentie. Venisera rezultatele.

Nimic. Sanatoasa tun.

– Va recomand sa mergeti la un psiholog. Ati trecut prin multe, imi spune, in timp ce imi inapoiaza dosarul, si manifestati o anxietate generalizata. Trebuie sa stati de vorba cu cineva.

A fost prima data cand am acceptat sa iau Xanax-ul care mi se recomandase si cu alte ocazii dar pe care am refuzat sa il inghit. Ma rog, adevarul e ca nu stiam ce pastila imi dadusera. Dar la cat eram de speriata, probabil ca nu as fi facut oricum figuri. Am ajuns acasa si pana a doua zi am fost lemn, nu imi amintesc nimic.

2017 a fost un an deosebit de aglomerat pentru mine in plan profesional. Multe proiecte, marea majoritate facute cu termene extrem de stranse, presiune, responsabilitate, stres. Clasa a opta pentru Marc, inceputul gradinitei pentru Mara, toate m-au tinut in priza. Stiam de la Marian despre Sindromul Burnout dar nu am vazut la mine niciun simptom care sa imi atraga atentia. Hei, parca eram o femeie puternica, bla bla bla.

Mai 2018. Am fost la psiholog? Nu. Se repeta situatia? Da. Duminica seara am comis-o din nou.

Gata, am bagat la cap! Tocmai eu, care vad si inteleg „semne”, am ales sa le ignor. Si sa aman. Si cineva mi-a mai dat o scatoalca, doar-doar ma trezesc.

Caut terapeut pentru psihoterapie cognitiv-comportamentala. Sunt bine. Dar voi nu faceti ca mine. Nu ignorati, nu amanati. Respirati!

Cu drag,

Roxana

5 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *