Tatuaje? Păi n-o să te plictisești de ele?!

[R] Tatuajele mi-au atras atenția destul de târziu și mi-a luat ceva timp până când am știut ce vreau.

Acum mai mult de 10 ani am mers cu sora mea într-un mall din București să ne facem tatuaje, și după ce am răsfoit cataloagele vreo oră, timp în care nu ne-a băgat nimeni în seamă, am plecat. Mi-ar fi plăcut un tatuaj, dar habar nu aveam cum ar trebui să arate.

Cred că prima oară am început să mă gândesc serios la ele acum vreo 4-5 ani. Cel mai teamă îmi era de durere și de permanența lor. Nu înțelegeam atunci că un tatuaj ar trebui să reprezinte ceva pentru tine, să fie un simbol, să reprezinte un sentiment, o experiență, practic ceva ce are oricum o însemnătate specială pentru tine și care îți e deja tatuat în suflet sau în minte. Nu, un tatuaj nu e despre un desen drăguț sau la modă. Un tatuaj e un reminder.

De îndată ce ideea a început să sape adânc în mintea mea, am știut că vreau să am tatuate numele copiilor. Am reușit și asta, a fost al 5lea. 😛

Primul meu tatuaj a fost făcut pe ceafă și reprezintă simbolul Capricornului. Am, desigur, cea mai bună zodie 😉 , care mă reprezintă în totalitate. Am ales ceafa ca să nu îl vad zilnic și să nu mă plictisesc de el. Încă nu pricepusem pe deplin faza cu simbolistica #facepalm. Prin Mai 2016 am întrebat un prieten la ce salon a mers, am sunat și am făcut programarea la Alex. Țin perfect minte că pe drum am ascultat încontinuu melodia asta : “Acele taaaaaale îmi fac tattoo sub pieeeeleee”. Când am ajuns la salon, în primele 5 minute am încercat să îmi dau seama dacă Alex era Alexandru sau Alexandra. Conta doar ca să știu cum pun problema – eram convinsă că voi pleca de acolo cu jumătate de tatuaj, pentru că am leșinat din cauza durerii. Mă încurajam singură că dacă am supraviețuit durerii de la angiografie, pe care nu o doresc nimănui vreodată, i can do this shit!

M-a durut, m-a usturat, dar am reușit să nu vărs vreo lacrimă, să nu leșin și să plec de acolo cu el finalizat.

Câteva luni mai târziu, am citit un articol despre Machina Electrica – Teo, Coma și Irina și iar mi-au apărut gărgăuni în cap. Strategia mea cu “să nu îl văd ca să nu mă plictisesc de el” funcționa de minune – pentru că nu îmi vedeam ceafa (șocant, știu), nici nu simțeam că îl am. Povestesc eu în birou că iar m-a apucat damblaua, iar o colegă îmi spune despre un salon mișto la care s-a tatuat prietena ei. Ce să vezi, ce să vezi, era vorba chiar despre Machina Electrica.

M-am hotărât rapid că următorul avea să fie o pasăre Phoenix, creatura aceea legendară care renaște din propria cenușă. Ceea ce am făcut și eu, după operație. Am mers la salon, am ales să lucrez cu Coma și am început prin a-i spune că nu vreau ca Phoenixul să fie colorat, că nu îmi place să arăt ca o sorcovă. Well….. un Phoenix negru/gri nu arată a Phoenix. Și ia să mă vedeți voi pe mine cum îl rugam să fie mai multă culoare, și mai multă, și mai multă. 😀

Phoenixul a durat 3 ședințe iar durerile au fost suportabile. Cele 3 întrebări pe care le-am primit de la 95% dintre cei care vedeau tatuajul erau:

  1. E henna?
  2. Nu e terminat, nu?
  3. Ce reprezintă?

Aveau dreptate băieții când spuneau că tatuajele sunt un viciu. E mai greu până începi, apoi…. am ales să îmi tatuez pe antebraț un citat din Atlasul Norilor, care este, de asemenea, un simbol pentru mine și are legătură cu călătoria mea:

Travel far enough, you meet yourself.

Am murit și-am renăscut, m-am descoperit pe mine însămi după o călătorie ușor pe dincolo, traumatizantă, pentru care insă sunt extrem, extrem de recunoscătoare. Nu aș fi persoana (mișto) care sunt astăzi dacă nu aș fi trecut prin asta.

În apărarea mea, Marc, să știi că în continuare căutam soluții pentru a tatua numele voastre, nu renunțasem la idee. 😀 M-am sfătuit cu Coma, principala provocare fiind faptul că numele copiilor sunt foarte asemănătoare și cel mai bine se potriveau în două zone simetrice, în oglindă. Acum identificați voi astfel de zone pe corpul uman, da?

Și cum stăteam eu așa, ca omul, în viața lui de zi cu zi, mi-am zis că aș mai avea nevoie de un tatuaj. Am ales un desen din care fac parte un lup si o fată, apoi am integrat desenul pe brațul cu Phoenixul.

Lupul este un animal cu o simbolistică deosebită, complexă. O veche legendă spune că fiecare om care se naște are în el doi lupi: unul care reprezintă bunătatea, recunoștința, iubirea, încrederea și altul care însumează sentimente mai puțin plăcute – ură, tristețe, furie. Între acești doi lupi este o bătălie permanentă ce se poartă pe tot parcursul vieții noastre. Dacă te întrebi care dintre ei va câștiga…

Deja aveam mustrări de conștiință pentru că ajunsesem la 4 tatuaje și încă nu reușisem să îmi tatuez fix ceea ce am dorit încă de la început: numele copiilor. Așa că într-un final am ales să le port pe încheieturile mâinilor. Așa sunt mereu cu ochii pe ei. *wink-wink*

Momentan nu mă tentează tatuaje în alte părți ale corpului, cum ar fi pe picioare. Mă simt safe dacă îmi văd tatuajele pe mâini. Știu, însă, că nu mă voi opri aici. Nu mă grăbesc, o voi face atunci când voi simți nevoia.

Cum se vede o femeie cu tatuaje? Cam așa:

Sincer, știți vorba aia din străbuni „IDGF”? E preferata mea 😉

Este pielea mea, sunt simbolurile mele, experiențele mele, deciziile mele, este imaginea MEA. Oricine are o problemă cu asta, este liber să nu interacționeze cu mine sau să privească în altă parte.

Nu în ultimul rând, ține minte: va câștiga întotdeauna lupul pe care îl hrănești…

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *