Cum mă simt după două luni de terapie

[R] Am acceptat cu greu faptul că trebuie să merg la terapie. De-a lungul anilor m-am gândit de mai multe ori că ar trebui să o fac, însă nu am trecut la fapte. “Ar trebui să merg să vorbesc cu cineva…” era o chestie care îmi tot venea în minte când mă simțeam copleșită de gânduri sau întâmplări.

Înainte de operație mi-am spus că voi merge după. Dar apoi, văzută cu sacii în căruță (sau cu coilsurile-n cap), sigur că nu am mai mers.

Mă descurc.

Sunt ok.

Nu am timp.

Nu am bani.

O să mă apuc să caut pe cineva.

Toate, motive cu care mă amăgeam.

După ce în Decembrie 2017 am avut un colaps, devenea din ce în ce mai clar că trebuie să o fac. A trecut Decembrie, au venit Ianuarie și Februarie, iar eu mi-am revenit și am reluat, pe rând, scuzele de mai sus. Până la momentul în care am ajuns pe la Urgență și am înțeles că ar cam fi cazul să încetez a mai fi găina vitează.

Am căutat și am avut norocul să găsesc un terapeut cu care am simțit din prima că am chimie. Eram hotărâtă ca dacă la prima ședință nu mă simt confortabil, să nu mă mai întorc sau să mai caut.  Dar au trecut deja două luni și da, mă simt mai bine.

Terapeutul nu îmi dă sfaturi. Nu îmi spune ce am făcut bine sau greșit. Nu îmi oferă soluții miraculoase la problemele pe care le am. Ci, pur și simplu, îmi pune întrebări al căror răspuns îmi relevă aspecte la care nu mă gândisem. Unește puncte sau întâmplări din povestirile mele, lucruri pe care nu m-aș fi gândit vreodată să le asociez. Îmi explică mecanisme după care noi, oamenii, funcționăm sau reacționăm.

Mă simt mai liniștită. Simt că acum înțeleg mai multe decât înainte. Simt cum lucruri la care nu aveam explicații, au acum sens. Nu îmi simt intimitatea expusă. Nu mă simt vinovată. Cred că ar fi trebuit să fac asta mult mai devreme, așa cum mă gândeam. Poate că alegerile mele în viață ar fi fost altele, dacă mă înțelegeam mai bine, așa cum o fac acum. Sau poate că ar fi fost doar mai rapide, cu mai puțină suferință.

Dacă te-ai gândit cel puțin o dată că ai nevoie să vorbești cu un specialist, dacă te simți obosit, fără chef de nimic, dacă te simți neînțeles sau neapreciat, dacă nu ești fericit, dacă ai întrebări la care nu reușești să îți găsești răspuns și, nu în ultimul rând, daca ai înțeles deja că discuțiile cu prietenii nu sunt “the last frontier”, investește timp și bani în tine și mergi la terapie. Nu înseamnă că ești nebun, ci că ești un om matur, asumat, care înțelege că un sine sănătos are nevoie din când în când de o gură de oxigen proaspăt.

Cel mai important aspect? Să îți dorești cu adevărat.

 

Atunci când pierzi contactul cu liniștea lăuntrică, pierzi contactul cu tine însuți; când pierzi contactul cu tine însuți, te pierzi în lume. (Ekhart Tolle)

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *