Tranziția de la apartament la casă

[R] Uite că se face aproape un an de când ne-am mutat de la apartament la casă și cred că am trecut prin toate stările posibile, de la disperare la bucurie, de la “fuck it, ne mutăm înapoi în oraș!” la “mvaaaai, dar e așa de frumos la curteee!”.

Ne-am văitat  V-am povestit deja cum am stat 3 luni fără poartă de ne intrau toate lighioanele în curte (actually, pe una am și păstrat-o și a primit numele de scenă Câine) sau că nici acum, în aprilie 2019 (ne-am mutat pe 15 iunie 2018) nu avem gaz sau curent (împărțim o priză la 3 case). Hai să zicem că astea sunt probleme punctuale, cu care, cel mai probabil, nu se confruntă toți cei care se mută la casă.

Cum merge treaba în rest? Păi hai să vedem.

Curățenia ia mult mai mult timp. Eu sunt ușor cucu la mansardă cu a fi curat și, dacă văd praf, scame sau chiuveta de la baie murdară, îmi stric zenul și ziua instantaneu. Pentru că la curte te preumbli în curte-în casă-pe terasă-în casă, plus Câine care intră și iese, curățenia nu e la standardele mele. 🙁 Mi-a luat mai mult de jumătate de an și câteva discuții în contradictoriu cu Marian să mă obișnuiesc cu asta. Pur și simplu am învățat (cu greeeeeeuuuu) că trebuie să mai cobor din standarde. Încă mă chinui cu problema asta, but i’m working on it.  Aș fi dat cu aspiratorul zilnic. Ca să mă ajute, Marian s-a jucat de-a bărbatul tradițional și într-o zi a venit acasă fericit, nevoie mare, cu un cadou pentru mine: un aspirator fără fir. Nu știam dacă să îi dau cu el în cap sau să îl pup, că săracul a căutat o soluție să ne fie mai la îndemână să aspirăm zilnic scările. Ba chiar dădea el zilnic cu aspiratorul înainte să ajungă nebuna acasă, doar ca să avem o seară liniștită. Hey, v-am zis că sunt cucu, da?!

Nimic nu e niciodată la locul lui. Cu excepția păianjenilor și insectelor de pe exteriorul casei. Pe-alea le cureți azi cu măturoiul și mâine sunt la loc. Ca să fie ordine, ar trebui să fac decât doar asta. Eu ajung acasă pe la ora 18:00, dacă nu opresc la cumpărături. Ora de culcare a Marei este 21:00. Asta înseamnă că avem 3 ore la dispoziție pentru iubăreală, pregătește masa, servește masa, strânge masa, spală vasele, Mara la duș, poveste și somn. Partea bună este că fiecare face câte ceva: Mara pune masa, Marc spală vasele, eu sau Marian facem cu schimbul – cel care pregătește masa nu o mai strânge. De regulă eu fac papa iar Marian strânge masa, ca eu să o duc pe Mara la duș în timpul ăla. Ideea e că nu mai apuc să  fac ordine. 

Când am luat casa și ne întreba lumea “Și cine va avea grijă de 450 mp de curte?!”, răspundeam un pic ofticați că Marian, cum adică, ce întrebare e asta?! Bottom line – am smuls vara trecută la buruieni de ne-a venit rău și tot nu avem gazon de-ăla ca-n filme, ci mai degrabă pășune, vorba lui Marian. Tunsul pășunii durează cam 3 ore și trebuie făcut o dată pe săptămână. Altfel, să tunzi gazon iarbă crescută de 2 săptămâni nu e o idee foarte bună. Durează mai mult, arde mai multe calorii (hmm, asta nu e neapărat rău) și forțează mașina. În plus, am aflat că cei care ridică gunoiul nu iau și iarba tăiată, care nouă ne umple vreo 3 saci mari de gunoi, pe motiv că nu sunt deșeuri menajere. Încă suntem creativi la a găsi soluții pentru iarba aia. Și nu, nu o fumăm. Deși….

Mi-ar plăcea să am floricele și tot felul de chestii prin grădină, dar știți ce nu am? TIMP pentru a mă ocupa și de asta. Am o idee bine conturată despre cum vreau să arate grădina și ușor, ușor am început să punem și asta în aplicare. Anul trecut au fost fonduri insuficiente. Săptămâna trecută am pus  un cuib, canapea și fotolii pe terasa din față. Mai avem de pus un set cu masă și scaune pe terasa din spate și mai vreau să iau un balansoar din ăla de lemn pentru grădină. În plus, au înflorit și bețele noastre plantate în toamnă pe post de pomi fructiferi. Tot atunci am mai plantat și niște tuja care nu au crescut nici măcar 1 cm. Iar zilele trecute m-am jucat cu Mara de-a grădinăritul.

Drumul meu până la birou este acum de 40 de minute de mers, nu stat în trafic. Dacă includem și stopul la grădiniță, fac o oră până pe centura de nord, unde-mi câștig pâinea. 😉  Când locuiam în Berceni, ajunsesem să fac o oră și jumătate într-o zi obișnuită sau două ore dacă ploua/ningea.

Atunci când am analizat toate variantele pentru achiziția imobiliară, am fost conștienți că undeva trebuia să facem un compromis – fie un buget mai mare, fie o suprafață mai mică dar în oraș, fie distanță mai mare față de oraș cu implicațiile necesare asupra transportului puradeilor. Am ales ultima variantă, iar pe Marc îl ducem la și îl luăm de la stația de metrou Străulești, până la care facem cam 20 de minute de acasă.  NU e simplu. Practic, tot programul nostru se construiește în jurul orelor de intrare/ieșire ale lui Marc. Și cum intră numai la ore mișto, gen 12-13, marele nostru noroc este că Marian are un program flexibil și el este cel care îl duce ziua la metrou. Dar au fost și zile în care l-am luat pe Marc cu noi la birou (eu) sau la întâlniri (Marian), până se făcea ora de intrat la liceu.

Ultimul punct despre care vă povestesc este că suntem cam rupți de civilizație. Când căutam variante, am vorbit cu un prieten care locuiește în Corbeanca și care îmi spunea despre faptul că este destul de dificil, mai ales dacă ai copii iar ei au nevoie de socializare. Așa este, dacă ești genul care are nevoie să bea cafeaua în locuri aglomerate din oraș zilnic, îți va fi greu fără să ai asta la îndemână. Nici taxiul sau uberul nu sunt soluții foarte ieftine, așa că dacă mergi la un eveniment nu poți bea deloc, pentru că trebuie să conduci până acasă. În rest, eu și Marian socializăm foarte mult datorită meseriilor noastre și nu simțim neapărat nevoia să mai facem asta în week-end, așa că ne retragem în bula noastră din județul DuBai și ne place.

Cu toate contra-argumentele de mai sus, nu m-aș mai putea muta înapoi în oraș sau la apartament. Este prima mea experiență cu a locui la casă și, deși mă simt de foarte multe ori copleșită, faptul că putem avea grădină în care am plantat căpșuni, că avem animale, că puradeii pot alerga sau juca în grădină, că e liniște, toate astea mă fac să simt că merită și că am luat decizia corectă.

Roxana

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *