Medici pe care îi recomand

[R] Am reunit aici toate cele 5 texte scrise inițial pe Facebook, în care v-am recomandat medici care mie mi-au salvat viața și la care continui să merg.

Medicină de familie

Încep cu doamna doctor Florenta Macarov Burnichi, medicul nostru de familie de vreo 10 ani, dacă nu mai bine. Dânsa are cabinetul în zona Iancului, în spatele InterMacedonia, iar numărul de telefon de la cabinet este 021.344.06.56. Programul este luni, miercuri și vineri 07-12, marți 14-19 și joi 12-17. În privat vă pot oferi și numărul de telefon mobil, cu rugămintea să o apelați numai în timpul orelor de program.

Doamna doctor este mereu amabilă, iubește copiii și copiii o iubesc, m-a ajutat de fiecare dată când erau urgențe și nu numai și este un medic profesionist, ale cărui cunoștințe sunt la zi, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Gândiți-vă doar că noi continuăm să mergem la dânsa deși acum locuim în Crevedia! 🥰

Așadar, dacă aveți nevoie de un medic de familie excelent, profesionist dar empatic și uman, doamna doctor Macarov este exact ce căutați.

Image may contain: 2 people, people smiling, people sitting

Neurologie, neurochirugie

În toamna lui 2015, pentru că mă durea capul întruna, întruna, deși eram deja pe tratament pentru HTA esențială (hipertensiune arterială, adică), medicul cardiolog m-a trimis la neurolog, care m-a trimis la un RMN. Aici a apărut suspiciunea unui anevrism cerebral. În momentul ăla, neurologul m-a trimis la neurochirurg. Și așa ajung la recomandările mele de astăzi.

Am consultat 3 neurochirurgi. Unul, mare somitate în domeniu, vedetă chiar, nici nu m-a primit la consultație. Am trimis analizele și RMNul pe mail, apoi m-a sunat asistenta dânsului și mi-a spus să stau liniștită, pentru că domnul doctor X a spus că “este o variațiune a normalului. Adică așa e vena d-voastră, d-nă, răsucită”. Dacă îi ascultam recomandarea, astăzi nu mai eram.

1. La dl. dr. Dan Șuiagă am ajuns cam în aceeași perioadă. Mi-a spus și dânsul cam ce îmi spunea toată lumea: cel mai probabil nu se va confirma, sunteți prea tânără (33 ani), nu aveți antecedente în familie, practic nu e niciun motiv. “Dar, dacă vreți, puteți face un computer tomograf cu substanță de contrast, care vă va spune 100% dacă se confirmă sau nu.” Nu am făcut research despre acest medic la momentul ăla, dar în ziua când îmi așteptam rândul la computerul tomograf, am văzut un afiș care spunea că a fost, printre altele, șeful secției de neurochirurgie a spitalului din Lausanne și că a făcut parte din echipa de medici care l-a operat pe Ariel Șaron. Brusc, am simțit că sunt pe mâini bune. Când CT-ul a confirmat și m-am reîntors la dr. Șuiagă, fusese deja anunțat de la Radiologie despre rezultat. Când m-a văzut, a părut ușor jenat (poate e prea mult spus, dar eu așa am simțit, doar îmi spusese că cel mai probabil nu se va confirma) și mi-a spus, îmi amintesc perfect: „Nici nu știu ce să vă spun…. Haideți să vedem ce soluții avem.”

2. Al 3lea neurochirurg la care am ajuns atunci, a fost dl dr. Dan Mitrea. Lucra la InterMedicas, care oferea servicii de “second opinion”. Mi-a explicat clar, pe înțelesul meu, ce înseamnă acest anevrism, ce soluții sunt. Mi-a spus și dânsul că probabil nu, că vârsta, că lipsa antecedentelor, dar că pot face un CT, ca să stau eu liniștită.

3. Dl. dr. Dima Ștefăniță este cel care m-a operat. Radiolog intervenționist, cu primele operații de embolizare de la noi din țară, dr. Dima a fost jovial, deși eram paralizată de frică, a comunicat cu mine și, în final, mi-a băgat 6 coilsuri de platină și 2 stenturi în creier. Operația a costat 15.000 de euro, o avere, și a fost făcută la Sibiu, la spitalul Polisano.

4. Anul trecut, parcă, Dan Mitrea alături de Felix (F-ul din FAN Courier) și Cristina Pătrășcanu, a deschis Neuroaxis, prima clinică integrată de neurologie din București, care funcționează în regim de ambulatoriu de specialitate. Dacă nici acolo nu e excelență în neurologie, nu știu unde ar putea fi.

În funcție de diagnosticul vostru sau al celor dragi, aceștia sunt medicii care mie mi-au salvat viața.

Nu am să dau numele medicului care mi-a interpretat anevrismul drept o variațiune a normalului, pentru că știu că orice serviciu, inclusiv cel medical, are o rată de failure.

 Obstetrică-ginecologie

Cred că una dintre cele mai invazive consultații este, pentru o femeie, vizita la medicul ginecolog.

Acum vreo 9 ani mergeam la un doctor foarte bun în meseria lui, doar că omul…cum să vă spun? Purta cămașa descheiată la primii 2-3 nasturi, cât să se vadă părul de pe piept și cruciulița de aur, avea o atitudine și un look latino și un accent exotic. Super cool dacă nu ai fi mers acolo să te răscrăcești, scuzați expresia, pe scaunul ăla. Nu a avut niciodată vreun comportament greșit, doar că simpla prezență, cu descrierea de mai sus, pe mine nu mă făcea să mă simt deloc confortabil. Mă gândeam, însă, că e un medic bun și 2 vizite pe an… nu-i mare lucru. Până când intru în cabinet, mă dezbrac și îl aud: „Hai, Roxănico, hopa sus!” Și bate cu mâna pe scaunul ăla. Și în timp ce eu eram cu ochii în tavan: „Știi ce înseamnă numele Roxana? Luminița de la capătul tunelului.” Acuma, nu știu ce luminiță de la capătul tunelului vedea el în momentul ăla, dar îmi amintesc clar cum nu mai aveam răbdare să ies de acolo și să îmi caut alt medic.

Am sunat în call-center-ul Medlife și am rugat-o pe dispeceră să îmi facă programare la un medic oarecare, care crede ea că e bun. M-a programat la Dr. Sorin Stanciu Obstetrica-Ginecologie. Când am mers la consultație, m-a frapat în primul rând vocea foarte blândă (uneori atât de blândă încât nu înțelegeam ce spune), atitudinea reținută și atenția cu care părea să își facă meseria. Normal, după experiența anterioară…😀

Dr. Stanciu mi-a descoperit hipertensiunea (care exista dinaintea sarcinii cu Mara dar nu fusese diagnosticată), mi-a urmărit sarcina cu atenție, m-a ajutat ca Mara să ajungă să se nască deși ajunsese să îmi dea să iau o pastilă pt HTA la o ora și jumătate iar tensiunea mea continua să fie 14-16/19, și în final m-a salvat când imediat după naștere, au apărut complicații. Azi nu-mi dă voie să mai fac un bebe, și asta mă supără puțin, dar este medicul în care am 100% încredere. Așa că îl ascult (bombănind, dar îl ascult). 😒

Este un medic care îți răspunde la telefon la orice oră, în orice zi. Țin minte cum mă pusese să îi dau SMS în fiecare dimineață cu valoarea tensiunii. Duminică nu i-am mai trimis mesaj, gândindu-mă că deranjez omul, pana mea. Pe la 12-13 m-a sunat și m-a certat de mama focului! Cred că a fost singura oară când l-am simțit nervos cu mine. 😁

Sarcina cu Mara a fost plină de provocări. Pe lângă stresul hipertensiunii, dublul-test a arătat un risc de 1/50 pt Sindrom Down, motiv pentru care am ajuns la amniocenteză. Nici finalul nu a fost lipsit de aventuri. Am născut prin cezariană pe la 9 seara. Imediat după miezul nopții, uterul meu s-a relaxat în loc să se contracte. Hemoragie masivă, doctori alergând, perdele trase, “sunați-l pe doctorul Stanciu!!!”, „pregătiți sala de operație!”, „ nu avem B3 negativ, să meargă cineva la Elias!!!”. Dr. Stanciu a venit, a dat instrucțiuni clare în stânga și-n dreapta, apoi mi-a spus “Trebuie să îți masez abdomenul (proaspăt tăiat, hello?!?!) ca să oprim hemoragia! O să te doară, dar dacă nu oprim sângerarea, trebuie să îți scot uterul.”. Am țipat, nene, de durere, de m-a auzit tot spitalul. Îmi frământa abdomenul operat ca pe o cocă, dar, spre surprinderea personalului medical de față (la propriu, oamenii comentau prin spatele lui și apoi după ce a plecat), hemoragia s-a oprit.

Hai că m-am lungit cam mult. Stanciu Sorin este medic primar obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în:

– ecografie
– laparoscopie
– histeroscopie
– medicină materno-fetală
– fertilizare.

Îl găsiți la Medlife și la Spitalul Pantelimon.

Câți bebeluși credeți că a ajutat să vină pe lume? Peste 12,000. 😱Douăsprezece mii de bebeluși, da. Iar peste două săptămâni îmi va livra și al 3lea finuț. 🥰

Vi-l recomand pentru cunoștințele lui medicale, pentru atitudine, pentru răbdare și pentru că își face meseria cu drag.

Chirurgie estetică

Toată adolescența am fost marcată de lipsa sânilor. Până și sutienele push-up au nevoie să push ceva. Visam la momentul în care voi avea bani să “ îmi pun sâni“. Urmăream emisiuni pe E! despre operațiile de augmentare mamară, știam tot despre tipurile de implant și tipurile de operație.

În sarcina cu Marc, măsura mea la sutien a crescut de la cupa -A la C. Paradis! Și la fel cum mărul ăla din Grădina Eden a căzut, tot asta a făcut și psihicul meu după ce în 2004 l-am înțărcat și m-am reîntors la un -A care mai și atârna, de data asta. 😞

5 ani a durat până când am reușit să îmi văd visul cu ochii. Faptul că pieptul îmi era la fel de plat ca spatele, mă complexa enorm. Aveam senzația că toată lumea doar asta vede, nu aveam încredere deloc în mine și în felul în care arătam, nicio bluză nu se așeza cum trebuie. Pe atunci nu era curentul ăsta cu “iubește-te așa cum ești”, și probabil că de-ar fi fost, nu m-ar fi ajutat, oricum. Doar cine nu a avut sau nu are complexe pe anumite subiecte, nu știe cât de mare este impactul pe care acestea le au asupra psihicului și, implicit, comportamentului posesorului.

În 2009 am început să fac research pe medici. Pe atunci apărea des la televizor un anumit medic care punea… pepeni, nu sâni. Timiditatea mea a dispărut odată cu operația din 2015, deci pe atunci eram extrem de inhibată de ideea de a mă dezbrăca și lăsa “pipăită” de un bărbat. 🤷‍♀️ Am sunat și am trimis mailuri la mai multe cabinete, am cerut informații, am pus întrebări „tehnice”. Singurul care mi-a răspuns la întrebări fără să mă cheme la cabinet pentru o consultație plătită, a fost dl. dr. Radu Voicu, de la Bendis Medical. Asta m-a convins să merg și la o discuție face-to-face. Și chiar dacă eram speriată de bombe, în prezența domnului doctor consultația m-a făcut să mă simt relaxată, nu am simțit nimic aiurea – căci asta era cea mai mare temere a mea pentru momentul ăla. Mi-a măsurat spatele, distanța între sâni și distanța între subraț și sân, parcă, apoi mi-a spus că măsura care mi se potrivește este de 375cc și mi-a arătat un implant cu volumul respectiv. Am întrebat dacă nu se poate să fie mai mari, că dacă tot fac un efort financiar, măcar să fie “de toți banii’, vorba aia. 😁 A răspuns că nu, asta e ce mi se potrivește mie, având în vedere dimensiunile măsurate. Am insistat. Moment în care mi-a spus că dacă vreau mai mari, el nu mă poate ajuta, să merg la alt medic. Ceva m-a făcut să rămân pe loc. Părea să nu îmi vrea banii cu orice preț. 🤔

Am făcut intervenția la dânsul și nu am regretat nicio secundă. Am implanturi mamare cu gel, formă anatomică de volum 375 cc, care se traduce într-o cupă C. Operația m-a costat 3,200 euro și a avut incluse și consultațiile de după.

Ce-mi place cel mai mult este că dacă nu știi, nu îți dai seama că am o intervenție de augmentare mamară. Cred că ăsta este superlativul reușitei în domeniu. Nu sunt stridente, nu țipă: “Uită-te în decolteul meu!”, ceea ce mă face să mi le port natural.

Da, am alăptat-o pe Mara fără probleme. Ba chiar s-au așezat mai bine după naștere, în sensul că implanturile au mai coborât puțin și acum par și mai naturale.

Boost-ul de încredere în mine pe care l-am căpătat după ce mi-am rezolvat acest complex a fost unul incredibil. Am început chiar să port și fustă, deși credeam (și încă mai cred) că am picioarele strâmbe.

Dacă aș avea nevoie de o nouă intervenție de chirurgie estetică, aș apela din nou la dl. Dr.Voicu – chirurgie estetica. E adevărat că au trecut 10 ani, dar cred că profesionalismul este accentuat, nu diminuat, de timp.

Și mai cred că este în regulă să scapi de complexul pe care îl ai. Te documentezi, afli toate riscurile la care te supui și îți asumi decizia. Sigur, asta nu înseamnă să te transformi într-o Barbie doar pentru că ai un complex pentru fiecare parte anatomică a corpului tău. Dacă e așa, ar trebui să mergi la un terapeut, nu la chirurgul estetician. După părerea mea, cele două secrete în chirurgia estetică sunt un medic bun și să știi când să te oprești. Și dacă nu știi tu, să îți spună el.

Psihoterapie

Nu întâmplător am lăsat pentru la final recomandarea cea mai apropiată sufletului meu. Dacă până acum v-am vorbit despre medici care m-au reparat sau continuă să mă repare fizic, astăzi am să vă povestesc despre cea care mă repară psihic și la care fac deseori referire în postări, cu numele de cod “M”.

Anul trecut scriam pe blog despre experiența în urma căreia am înțeles și acceptat faptul că trebuie să merg la terapie (http://www.familianetraditionala.ro/?p=174). M-am gândit de multe ori în ultimii 15 ani că ar trebui să apelez la ajutor specializat. De fiecare dată, însă, am ales să amân cam din aceleași motive: nu am bani, nu am timp, mă descurc și fără, nu e momentul potrivit dar o să, mai bine fac altceva cu banii ăia. Până când simptomele s-au înmulțit și s-au agravat și m-am speriat.

Prietena lui Marian este terapeut, dar nu locuiește în București. Nu mă simțeam confortabilă cu ședințe de terapie prin Skype, așa că ne-a recomandat o colegă din capitală. Am sunat-o și am întrebat când mă poate primi. Nu avea locuri disponibile, așa că mi-a recomandat o altă colegă. Deja începea să mă enerveze plimbatul ăsta de la unul la altul, dar am trimis un mesaj (prefer metoda asta, permite celui abordat să primească mesajul și să îl parcurgă când are timp/chef). Mi-a răspuns și m-a programat rapid la o ședință.

Am plecat din start cu ideea că dacă nu îmi place/nu avem chimie/mă simt stânjenită/simt că mă privește nu-știu-cum, nu mă mai duc a doua oară. Ba chiar mă ridic și plec, în funcție de cât de gravă e situația. 😀

Îmi explicase într-un mesaj cum să ajung la adresă – era acolo o curte interioară pe care trebuie să o parcurg. V-am mai spus că mie îmi e frică de câini. Rău! Când am ajuns, am intrat in curtea aia interioară și…. un ditamai cuțu ce alerga spre mine. 😱 Panică, stop, ctrl-z, back, tuleo! Nu îmi mai amintesc dacă am sunat-o sau i-am dat mesaj că e un câine și îmi e frică, cert e că m-a sunat înapoi și s-a oferit să coboare după mine. Am refuzat (de rușine, cred) și am înfruntat “demonul patruped” cu dinții strânși și un zâmbet înghețat pe față. Am ajuns la intrarea în bloc teafără și cu puls 120. M-a întâmpinat o doamnă blondă, cu ochii albaștri, cu o voce caldă și armonioasă.

Am știut încă din primele 10 minute că am să revin la ea. Și, iată, a trecut mai bine de un an, timp în care ne-am văzut în fiecare săptămână.

Despre ce se întâmplă la terapie vă mai povestesc prin postări, am scris cum mă simțeam după doar 3 luni (http://www.familianetraditionala.ro/?p=301), de ce trebuie să faci terapie dacă semnele o indică, v-am mai spus, nu o să mă repet. Textul ăsta e despre omul Mihaela Blaga.

Îmi place omul, îmi place atmosfera ședințelor, îmi place cum relaționăm, îmi place cum mă ajută să unesc singură punctele ca într-un joc simplu, de copii, și cum mă ghidează adresându-mi întrebările potrivite. Nu am simțit nicio secundă că mă judecă. Nu am simțit niciodată că sunt doar un alt pacient, deși unii vin, alții pleacă, există un ceas.

Împreună am râs și am plâns și m-am întrebat și mi-am răspuns și am desenat și am citit și merg acolo cu plăcere.

Dacă aveți nevoie de un om căruia să vă destăinuiți și care să vă ajute să vă accesați sentimente demult înăbușite, la Balance – Cabinet de psihoterapie si coaching Mihaela Blaga îl veți găsi.

Sănătate! <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *