Am renunțat la carne și lactate

[R] Mi-am schimbat stilul alimentar. Am făcut-o treptat, încă de la începutul anului. Dacă aș vrea să par fency-șmency, aș spune că am devenit vegan intermitent faster. Mneah, nu. Nu în adevăratul sens al cuvintelor, anyway. Pur și simplu am făcut câteva modificări de conținut și organizare orară.

Am renunțat la carne încă din ianuarie 2019. Am mai avut o perioadă de vreo 6 luni în 2016. Singurul lucru la care am poftit atunci, și cel care m-a și făcut să cad în păcat, a fost un meniu 5 crispy strips cu sos de usturoi de la colonelul cu pui. Au, mama!

Pe la finalul lunii februarie, cred, am renunțat și la lactate. Citisem de multă vreme despre industria aceasta, despre laptele de vacă ce este destinat, de fapt, de Mama Natură, vițeilor și că a bea lapte înseamnă calciu și oase puternice este doar un mit.

NU încerc sa conving pe nimeni de nimic. Internetul este pliiiiiiin de informații la îndemâna oricui și oricine vrea să afle mai multe pe oricare dintre subiectele de aici o poate face și poate lua propriile decizii. Eu am hotărât să încerc și să văd cum mă simt.

Nu pot bea lapte de vacă (nu mai spun de alte animale) încă de când m-am născut. De fapt, sunt un bebe crescut cu ceai. Da, e posibil și așa ceva. Numai mirosul de lapte îmi întoarce stomacul pe dos. Dar sunt mare fan unt, brânză și iaurt. În perioadele fără carne, brânza era prietena mea cea mai bună. Ce mă punea pe gânduri era faptul că după ce îmi beam cafeaua cu lapte, în stomacul meu era concert. Rău de tot.

A renunța la lactate a fost muuuult mai greu decât a renunța la carne. Basically, întrebarea a fost și continuă să fie Și-acum eu ce mănânc?! . Păi mănânc legume, fructe, paste, semințe, salate de toate felurile, fasole, humus, măsline, migdale, unt de arahide, gemuri, încropesc eu tot felul de prăjituri home-made. De fapt, mănânc de post. 😀 Așa și întreb când merg la restaurant sau când comand de la cantina biroului, e mai simplu și nu trebuie să dau prea multe explicații.

Ocazional (de vreo două ori în 3-4 luni), am mâncat ouă și fructe de mare. Și intenționez să fac asta ori de câte ori îmi e poftă sau nu am alternative.

Bun. Ce-am obținut cu asta?

Mă simt mai bine. Fizic, zic. Mă simt mai ușoară, mai light, mai plină de energie. Dorm mai bine și chiar și atunci când nu dorm suficient, nu mă mai trezesc la fel de obosită. Apoi, oricât de mult aș mânca, nu mă mai simt full. Știi sentimentul ăla de somn care te cuprinde după masă? Parcă ai plumb în tot corpul? Eh, eu nu mai simt asta. Efectiv nu mă mai simt grea după ce mănânc, oricât de multă iarbă aș fi rumegat. 😀  Tranzitul intestinal s-a reglat și s-a îmbunătățit considerabil. Da, sună ca o reclamă la ceva medicamente de constipație, dar eu dintotdeauna am avut probleme cu aspectul ăsta așa că resimt beneficiile din plin.

Acum, ce înseamnă intermitent fasting? Simplu spus, înseamnă repaus alimentar într-un anumit interval orar. Sunt mai multe variante, fiecare cu explicații și beneficii, despre care aleg să nu scriu nimic, pentru că, repet, nu vreau să conving pe nimeni că e bine ce fac eu sau că e rău ce fac ei. Dacă vrei să afli mai multe, o să cauți pe Google. Așadar, eu merg pe varianta 16/8. Asta înseamnă că am un interval de 16 ore în care nu mănânc și un interval de 8 ore în care mănânc ce vreau. Mai exact, mănânc între 12:00 și 20:00. Până în ora 12:00 beau apă și cafea neagră simplă, după ora 20:00 beau apă sau ceai simplu, adică neîndulcit. În restul de 16 ore, stomacul meu se odihnește.

Sunt în a cincea săptămână de intermitent fasting. În primele două săptămâni am slabit două kg, în a treia doar 200 grame, asta și pentru că nu am mai respectat programul atât de strict. Am cam sărit calul la dulciuri si chifle calde cu semințe de la Mega și aoleo vai mama îmi plouă în gură numai când scriu gata stop că altfel mă duc să cumpăr. În ultimele două săptămâni greutatea mea a stagnat.

Am renunțat și la dragostea vieții mele, Coca-Cola. Beau apă plată și evit toate sucurile acidulate.

Încerc să mă țin departe și de dulciuri. Nu-mi iese mereu.

De ce am ales să fac asta? Pentru că am ajuns la 66 kg la 1.68 m înălțime și nu îmi plac fălcile pe care le văd prin poze. Pentru că cel mai bine m-am simțit când ajunsesem la 55 kg, de la 62, în 2016. Și pentru că nu mă simt confortabil să mă îngraș pe măsură ce îmbătrânesc.

De ce nu am făcut-o mai devreme? Of, v-aș putea povesti câteva ore despre asta. Pe scurt, pentru că este un conflict în mintea și în sufletul meu. Da, mi-ar plăcea să ajung iar la 55 de kilograme. Dar nu, nu aș vrea ca dacă mor mâine să o fac poftind la o gogoașă cu ciocolată sau niște cartofi prăjiți cu mult mujdei de usturoi sau o baghetă proaspătă cu mult unt și gem de caise.

(pauză de salivat)

Așa că a durat puțin până m-am mobilizat și am găsit calea asta de mijloc, cumva. În plus, sunt îngăduitoare cu poftele mele. Încerc să mi le stăpânesc, dar, dacă nu reușesc, mă iert și imediat după ce mi-am făcut de cap, revin la drumul inițial. Am avut câteva astfel de derapaje până acum. Un sandwich cu parizer și muștar, unul cu salam de Sibiu – ambele sunt slăbiciunile mele în materie de mezeluri – și un sandwich cu șunca Martinel a Marei, victima faptului că nu am găsit alt mezel în frigider când m-a lovit pofta. 😀

O perioadă am numărat caloriile consumate cu ajutorul MyFitnessPal. Foarte tare aplicația, doar că pe măsură ce scădea numărul caloriilor rămase de consumat din target, foamea mea creștea. Conștientizam că îi e foame creierului, nu stomacului, însă devenise un stres. Ajunsesem să trișez și să nu trec acolo tot ce am mâncat, ca să văd mai multe calorii rămase disponibile pe hârtie. 😀

Mie îmi place mâncarea. Mă surprinde și pe mine asta în ultimii 2 ani, pentru că nu m-am văzut niciodată a fi gurmandă. Lui Marian, nu. Eu dacă văd o fotografie cu ceva delicios sau mă gândesc la un fel preferat de mâncare, se lasă cu apă în gură. Marian nu e așa. Felul lui preferat de mâncare e “Ce-o fi!” alternat cu “Nu contează”. Așa că lui îi este mult mai ușor decât mie să slăbească. Și da, recunosc, mă frustrează că el slăbește și eu nu. Ba chiar m-am întrebat de multe ori dacă motivul pentru care încerc să slăbesc sunt eu sau e el – o fac pentru mine sau pentru el?

Dar acum am înțeles că nu e despre slăbit. Este despre sănătate. Un regim alimentar echilibrat și sănătos, cu înțelegerea și acceptarea mini-derapajelor de poftă, nu poate avea decât efecte benefice pe termen lung. Pentru că așa intenționez să și fie – o schimbare pe termen lung.

Aveți grijă de voi.

Roxana

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *