Moș Crăciun în Oglinda din Baie: Culcă-te azi o variantă mai bună decât a ta ieri.

Există personaj mai faimos și mai îndrăgit decât Moș Crăciun? Mira-m-aș!

Suntem atât de obișnuiți cu imaginea clișeică a moșului vesel, grăsun, cu păr și barbă albe, îmbrăcat în haine roșii, încât nu știu dacă ne-am gândit vreodată la cum este el în afara jobului. Căci da, asta este Craciunul pentru el, un simplu job urmat de 11 luni de vacanță.

I-am lansat invitația pentru o discuție în Oglinda din Baie prin intermediul biroului său de spiarduși și nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că Moșul a acceptat.

Am crezut că vom depăna povești la gura sobei, cu o ciocolată caldă în căni mari, roșii. Mare greșeală am făcut! În spatele camerei dar în fața microfonului, Moș Crăciun m-a surprins prin simțul umorului, sinceritatea cam usturătoare și netradiționalism!

L-am întrebat și lucruri lumești (mâncare, băutură, femei, furt din locuințe, amenzi, Viorica Dăncilă și metroul din Drumul Taberei) dar și finețuri. Ba chiar am fost atât de indiscretă încât am vrut să știu ce cadou le-a adus lui Trump și Băse când erau copii. Și am aflat!

Află și tu ascultând interviul mai jos sau pe Anchor, Spotify, Apple Podcasts sau pe canalul de YouTube Oglinda din Baie.

Apreciez feedback-ul tău, abonarea prin subscribe sau follow, like, love sau share.

Ah, și nu uita să crezi în continuare în magia lui Moș Crăciun!

Roxana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *