Cum suntem noi când nu suntem ok?

[R] Vă spuneam acum câteva zile că nici la noi nu curg mereu râuri de lapte și miere. Și cum noi vorbim pe pagină și pe blog cam despre orice, nu o să ocolesc nici subiectul „Cum suntem când nu suntem ok?”.

Avem un an și jumătate de relație, iar în tot acest timp am avut 3-4 discuții serioase. Nu certuri, ci discuții. Marian e un tip extrem de calm și răbdător, iar eu am conștientizat după T0 importanța exprimării sentimentelor, inclusiv alea negative. Vedeți voi, eu sunt un Capricorn greoi defel, introvertită, care mult timp nu a știut (sau nu a putut) să își exprime sentimentele. De cele mai multe ori am crezut că e mai bine așa. “Ca să fie bine!”, îmi spuneam, în timp ce mocneam pe interior. Nu doar că nu a fost bine, dar toată această interiorizare mi-a făcut rău fizic. Așa că la începutul relației cu Marian, mi-am propus în mod expres să spun TOT ce mă deranjează. Și am reușit, de cele mai multe ori. Însă pe măsură ce timpul trece, te scufunzi in confortul relației, îți e bine și parcă nu ai vrea să faci valuri, vrei ….. „să fie bine”. Părea mai ușor.

Un lucru pe care noi l-am discutat și l-am stabilit foarte clar de la început este că ne vom privi relația ca pe un organism viu, în continuă schimbare, ce are nevoie permanentă de investiție din partea noastră. Pe scurt, ne-am promis că nu ne vom lua relația drept „granted”. Rezultatul este că suntem deosebit de atenți la ce se întâmplă între noi și punem în discuție problemele la scurt timp după ce apar. Nu le ignorăm, nu le luăm drept normale, nu așteptăm să treacă de la sine. Le conștientizăm și le discutăm.

Deci da, și noi avem probleme. Mai mult sau mai puțin obișnuite, nu știu. De exemplu, acum traversăm o perioadă mai grea pentru că ne resimțim după 6 luni aglomerate. A fost un an cu presiune permanentă pe examenul de admitere la liceu al lui Marc, am vândut apartamentul în care locuiam și ne-am distrat cu bănci și notari, aproape am cumpărat alt apartament, ba chiar dădusem comanda de mobilă pentru el, am locuit aproape 3 luni în casa altcuiva, am aflat că nu mai e disponibil apartamentul aproape cumpărat, am căutat și cumpărat casa, am așteptat celebrele #2săptăluni să fie gata, trecem prin distracția accesării unui cont ipotecar, cu grijile aferente având în vedere instabilitatea economică și politică din țară, aproape am cumpărat o mașină, în casa mai sunt încă destul de multe lucruri de făcut, Mara are nevoie de o grădinița nouă, iar pe lângă toate astea se adaugă provocările de zi cu zi ale jobului, atât pentru mine cat și pentru Marian. A! Și să nu o uităm pe Câine și toaaate problemele ei medicale din ultima lună, de am ajuns să ne vedem cu veterinarul mai des decât cu prietenii.

Ne zbatem să ținem pasul cu ritmul nebun al fiecărei zile, ajungem seara acasă frânți de oboseală, fericiți că am reușit să le ținem în frâu cumva și astăzi sau îngândurați pentru ce urmează mâine, iar a doua zi o luăm de la capăt.

Și uite-așa ne dăm seama că au trecut câteva luni de când nu am mai petrecut timp singuri, doar noi amândoi, că nu mai avem răbdare unul cu celălalt, că nu mai știm să comunicăm, că nu ne mai dorim să ne ținem de mână, atâta timp cât toate celelalte probleme ale gospodăriei sunt în regulă, copiii au tot ce le trebuie, Câine nu mai vomită, uite poarta – nu e poarta etc.

Cea mai periculoasă chestie? Să aștepți să treacă timpul. Am crezut că după ce vindem apartamentul o să fie mai bine. Apoi am crezut că după ce ne mutăm o să fie mai bine. După ce scăpăm de stresul examenului o să fim mai relaxați. După, după, după….

A fost mai bine doar după ce am avut 2-3 discuții sincere, incredibil de sincere, despre ce simțim față de celălalt, ce ne dorim, ce avem nevoie, ce vrea fiecare pentru viitor. Concluzia? Amândoi conștientizam situația, amândoi așteptam să treacă factorul perturbator X, amândoi speram să ne revenim cumva, de la sine. Deci chiar și noi, care am spus clar că NU vom cădea în capcana asta, ne-am lăsat atrași în iureșul de zi cu zi, după care nu am mai știut, pur și simplu, cum să ieșim din el.

Adevărul e că toate relațiile trec prin perioade mai bune sau mai dificile. Secretul?

Comunicarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *