Prăjitură CocoMara

[R] Ingrediente:

  • migdale, curmale fără sâmburi, merișoare și/sau stafide, orice alte semințe/fructe uscate ai prin casă
  • unt de arahide
  • sirop de arțar sau miere
  • muesli sau fulgi de ovăz
  • fulgi de cocos
  • ciocolată (eu am folosit neagră)
  • lapte (eu am folosit de migdale)
  • esență de rom

Am pus în blender migdalele, curmalele, merișoarele, untul de arahide (am mai adăugat o lingură față de ce se vede în poză), muesliul, cocosul și siropul de arțar. Ca să ajute la omogenizare, am adăugat și puțin lapte de migdale – cantitatea e în funcție de cum vă merge blenderul; ideea e ca rezultatul final să nu fie prea moale; dacă se întâmplă asta, mai adăugați migdale sau muesli.

 

 

 

 

 

Între timp, am pus pe foc mic la topit ciocolata amăruie împreună cu niște lapte de migdale iar la final am adăgat esența de rom.

 

 

Pentru că rămăsesem fără hârtie de copt, am tapetat tava cu folie de plastic.

Am turnat amestecul solid, peste am pus ciocolata topită și la final am adăugat fulgi de cocos. Am dat la frigider pentru câteva ore.

Mara m-a întrebat cum se numește ce fac eu acolo, că miroase tare bine. Pentru că era o invenție fără nume, a hotărât să boteze Prăjitura CocoMara.

Poftă bună.

Roxana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *