[R] Unul dintre cele mai frustrante sentimente este acela că orice ai face, oricât ai face, nu e niciodată suficient.
Multe dintre faptele noastre au drept motivație dorința sau nevoia noastră de a demonstra ceva, cuiva. Ceea ce nu e în totalitate greșit. Suntem oameni, trăim în comunități, este firesc să dorim să fim acceptați, apreciați, iubiți de către ceilalți. Problema apare, însă, în momentul în care nu ne mai oprim din a încerca să facem ceea ce credem că se așteaptă de la noi sau ceea ce ne dorim să se vadă. De ce nu ne mai oprim? Pentru că fie credem, fie ni se spune direct, fie ni se dă subtil de înțeles că nu e suficient. Tot nu e suficient. Și atunci facem și mai mult, și mai mult, și mai mult.
Urmarea? Sentimentul că nu suntem suficienți de buni pentru persoana respectivă, că nu am reușit să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor, că am eșuat. Că nu îi merităm dragostea, aprecierea, atenția, recunoașterea.
Dar știi ceva? În cazurile astea, în care orice ai face sau orice ai spune nu e niciodată îndeajuns pentru celălalt, când mereu te simți cu un pas mai aproape dar niciodată acolo unde trebuie, problema nu e la tine! E la celălalt, care se joacă cu tine, cu sentimentele tale, cu așteptările tale, cu idealurile tale, cu motivația ta, cu eforturile tale. Cu mintea ta și cu sufletul tău.
Asta înseamnă o relație toxică. Una în care ești subjugat sentimentului că niciodată nu e suficient. Că orice ai face, tot nu ai făcut destul. Că pur și simplu nu meriți mai mult. Nu valorezi nimic, nu ești în stare să faci ce e de făcut.
E un abuz. E o formă de control. Să te facă să te simți astfel, niciodată suficient de bun, niciodată acolo unde trebuie, este modalitatea prin care abuzatorul te controlează, te manipulează. Astea sunt ațele cu care își controlează marioneta. Adică pe tine.
Poate ți se par prea dure cuvintele mele. Dar gândește-te că vorbesc despre relații de ani de zile sau chiar de vieți întregi în care unii sau alții au mers sau merg constant that extra mile, numai să își vadă părinții, partenerul sau copiii fericiți și mulțumiți cu ce au făcut pentru ei.
Dacă te recunoști într-o astfel de situație, fă un pas în spate și întreabă-te dacă un om care te iubește cu adevărat ți-ar face așa ceva. Conștient sau inconștient.
Este în puterea ta să conștientizezi problema, să discuți despre ea și să rupi lanțurile care te țin prizonier în niciodată nu e suficient.
Roxana