Pe Violeta Moisă o știți deja din al 5-lea interviu Oglinda din Baie. Am vorbit atunci cu ea despre feminitate și vulnerabilitatea ca virtute. Violeta este genul de om care nu doar predică principii, ci le și aplică. Iar în oglinda publicată astăzi, se arată vulnerabilă așa cum nu a mai făcut-o până acum. Ca mamă a unui copil diagnosticat cu ADHD, pentru care societatea românească nu este pregătită.
Deși îmi e greu, vreau să fac asta pentru că știu că sunt foarte mulți părinți în situația asta, se simt neînțeleși, neintegrați la un moment dat și o fac pentru că vreau să trag un semnal de alarmă.
ADHD, adică Attention Deficit Hyperactivity Disorder , este o tulburare a sănătății mintale care provoacă un comportament hiperactiv, impulsiv, cu probleme de concentrare și atenție asupra unui task și cu dificultăți în a sta nemișcat pentru o perioadă mai lungă de timp.
Conform site-ului Regina Maria, competențele sociale sunt printre cele mai sever afectate de ADHD, pentru că această tulburare nu îi permite copilului să învețe să asculte până la capăt ce spun ceilalți, să poarte o conversație, să tolereze frustrările, să își aștepte rândul sau să cedeze în favoarea altora. Orice situație în care trebuie să urmeze reguli impuse de altcineva și în care trebuie să țină cont și de alții se termină printr-un eșec. În general, abilitățile sociale scăzute ale copiilor cu ADHD sunt printre cele mai mari probleme ale acestora, alături de dificultățile de învățare.
Atât adulții, cât și copiii, pot avea ADHD. La nivel mondial, aproximativ. 2.2% dintre copii și adolescenți au acest diagnostic, în timp ce media pentru adulți este de 2.8%.
Nu suntem pregătiți, ca societate, să integrăm copiii care sunt diferiți, atipici.
Când a spus vorbele astea, mi-am adus instantaneu aminte de vorbele unei alte invitate, Daniela Barna, care a folosit fix aceeași exprimare în ceea ce îl privește pe fiul său Cristian, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist.
Fiul său a fost mereu un copil mai agitat, care dormea puțin și avea o energie debordantă. Dar primul semnal serios de alarmă a fost când bunica a surprins-o pe învățătoare că îl târa de-un braț pe scări, spunând că are nevoie de psihiatru.
Violeta a consultat mai apoi medici psihiatrii de renume, la care a ajuns cu greu și de care a fost dezamăgită. Lipsa de empatie, metodele de psihologie-inversă care nu funcționează pentru toată lumea (Păi dacă ei îți spun că ești prost, ce, tu ești prost?! Uite, îți spun și eu că ești prost!) sau diagnosticul pus de față cu copilul de 7-8 ani, toate au speriat-o și au înfuriat-o, în egală măsură.
De la sistemul sanitar la cel de educație, societatea noastră nu știe cum să se poarte cu copiii cu diverse tulburări, fie că sunt ele din spectrul autist, de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie, despre care am și povestit cu Cristiana Ionescu aici) sau de atenție. Sau poate știe, dar nu are timp și resurse pentru așa ceva.
Victime sunt, însă, cei deja afectați de aceste tulburări! Copiii și familiile lor, care se văd puși în situația de a fi respinși chiar de către cei care ar fi trebuit să îi ajute. În cazul Violetei, nici măcar efortul financiar de a-l da pe fiul său la o școală privată, creștină, de renume, nu a avut efectele scontate. La presiunea părinților, directoarea instituției le-a spus că au dreptul să își selecteze clienții.
Fiul său nu este violent.
Fiul său își face repede prieteni.
Fiul său este un copil inteligent.
Fiul său este un copil politicos, respectuos.
Ce face, atunci, băiatul? Vorbește și se foiește în timpul orei. Nu poate sta locului. Nu se poate concentra mai mult de 5 minute. Este hiperactiv.
Ce spune legea? Că acești copii au dreptul la un timp mai mare la examene. Atenție! Attention span-ul unui copil normal este de aprox 20 de minute, iar al unui copil cu ADHD, de 5 minute. Se concentrează, deci, de 4 ori mai puțin iar soluția este să îi dai mai mult timp?! Hello?!
Sunt mamă și știu că, cel mai probabil, și pe mine, ca și pe voi, m-ar deranja ca al meu copil să fie deranjat de altul în timpul orei. Dar interviul de astăzi vă arată și partea cealaltă a poveștii. Interviul de astăzi are rolul de a trage un semnal de alarmă asupra acestor copii care suferă de o tulburare a sănătății mintale. Și nu, locul lor nu este nici în cămașa de forță, nici în școli speciale și nici nu ar trebui să fie la rubrica notă scăzută la purtare, așa cum se întâmplă acum.
Etichetarea copiiilor cu ADHD ca fiind obraznici și needucați. Asta mă doare cel mai mult.
Am vorbit cu Violeta despre multe aspecte ale luptei pe care o duce alături sau în numele lui copilului ei. Vă las mai jos interviul în format audio și video, apoi vă rog două lucruri, dacă aveți în jurul vostru astfel de cazuri.
Prima rugăminte este să fiți empatici. Sa vă gândiți la suferința acelui copil, a familiei lui și la cum îi puteți ajuta. Ei duc o luptă. Au nevoie de un pahar cu apă și de o vorbă bună, nu de excludere. Nu a fost alegerea lor să ducă lupta asta. Dar au primit o provocare și fac tot ce pot pentru copilul lor.
Al doilea lucru pe care vă rog să îl faceți este să vă informați despre tulburarea cu care colegul de clasă al copilului vostru se luptă. Lipsa informației și a cunoștințelor naște comportamente discriminatorii și uneori abuzive, ale căror victime sunt niște copii deja provocați de destin.
Purtați-vă cu ei așa cum ați fi vrut să se poarte ceilalți cu voi, dacă era lupta voastră!
Interviul este disponibil și pe YouTube, Spotify, AnchorFM, Apple Podcasts și restul platformelor de podcasting.
Ajută-mă cu un share, ca informațiile despre această tulburare și despre provocările copiilor cu ADHD să ajungă la cât mai multă lume.
Vă mulțumesc,
Roxana